SCOALA ALTFEL CONTINUA SI ANUL VIITOR

Cum se va desfăşura Şcoala Altfel în anul şcolar 2012-2013

Iniţiativa Şcoala Altfel va continua şi în următorul an şcolar. Pentru anul 2012-2013, au fost elaborate o serie de noutăţi în organizare.
Anul viitor, activităţile desfăşurate în cadrul săptămânii Şcoala Altfel va trebui să fie promovate în comunităţile locale, iar membrii acestora vor fi încurajaţi să evalueze şi să stabilească cele mai valoroase acţiuni.
Planificarea si aprobarea programului
Ca şi anul trecut, programul trebuie construit pe baza propunerilor venite de la elevi şi părinţi.
Noutatea este că anul viitor şi reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale/ ai comunităţii vor trebui să participe la alegerea celor mai potrivite activităţi pentru Şcoala Altfel.

Pentru ca anul viitor organizarea să fie mai bună, planificările pentru Şcoala Altfel trebuie întocmite până la data de 15 februarie 2013.

Promovarea activităţilor
De asemenea, şcolile sunt încurajate să permită participarea părinţilor, a voluntarilor, a reprezentanţilor mass mediei şi a publicului larg la activităţile care se pretează la acest tip de deschidere spre comunitate.

Un alt aspect ţine de promovarea activităţilor: dascălii sunt încurajaţi să îşi promoveze cele mai bune activităţi prin metode variate, care să asigure informarea publicului larg şi implicarea unui procent mare de membri ai comunităţii în evaluarea acestora: chestionare aplicate elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor, prezentarea activităţilor pe site-ul propriu sau al partenerilor, informări, articole în mass media locală sau centrală, fotografii, filme etc.

Monitorizarea şi evaluarea activităţilor
O altă noutate pentru Şcoala Altfel ţine de monitorizarea şi evaluarea activităţilor. Fiecare şcoala trebuie să elaboreze instrumente şi criterii de evaluare a acestora. Elevii, părinţii şi cadrele didactice se vor implica în elaborarea acestor criterii de evaluare, care vor fi apoi aprobate de consiliul de administraţie şi anunţate comunităţii şi publicului larg cu cel puţin 3 săptămâni înainte de începerea activităţilor propriu-zise.

De asemenea, cele mai valoroase activităţi la nivelul unităţii de învăţământ vor fi premiate cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale.
(sursa didactic.ro)